Proiectul de privatizare partiala prin Bursa a 15% din Transgaz, Transelectrica si Romgaz va genera multe emotii, mai ales in zona celor care nu vor sa ne vindem tara.
Pe de o parte, contestatarii acestor hotarari au si ei dreptate: ar fi fost bine ca statul sa-si fi gestionat exemplar activele astfel incat sa aiba bani de proiecte sociale, de investitii si sa nu se imprumute de la FMI. Din pacate, statul nostru, prin reprezentantii sai alesi – si anume politicienii – au scos-o de mult pe doamna Buna Guvernare pe usa afara. Au incurajat clientelismul politic, numirile politice, coruptia, capuseala. Ca sa ne dam seama de costul lipsei de buna guvernare nu trebuie decat sa ne uitam la rezultatele unor firme precum Petrom sau Sidex inainte si dupa privatizare.
Criza insa a lasat guvernul fara bani. Asa ca incepe sa vanda din bijuteriile coroanei. Nu total, ci partial. Insa are nevoie de bani, de cat mai multi bani. In mod clar, un investitor nu va investi in Romgaz daca ii este teama ca va baga banii intr-o gaura neagra. Investitorii vor cere performanta si transparenta. Iar asta inseamna mai multa Buna Guvernare, mai putin clientelism si niste active ce vor produce mai mult profit, inclusiv pentru actionarul (inca) majoritar: statul.
Pare o victorie a Bunei Guvernari. Insa nu este altceva decat o confirmare a ceea ce banuiam de mult: un faliment al statului.
PS. SUNT IN CONCEDIU PANA PE 9 AUGUST. VACANTA PLACUTA TUTUROR!
Dupa ce in primul volet vorbisem de problematica Peak Oil iar in cel de-al doilea despre posibile schimbari ale modului de gandire induse de aceasta, incheiasem cu promisiunea ca vom discuta si de cateva exemple practice. Inainte de a trece insa la acestea, as vrea sa mai punctez cateva elemente ce tin de schimbarea de mentalitate, in speta de acea trecere de la mentalitatea de abundenta la cea de frugalitate, miscare ce pare a se accentua in ultima vreme.
Acest lucru transpare si din Global Student Study, facut public de IBM pentru prima oara in 2010, in completarea traditionalului Global CEO Study. Bazat pe raspunsurile a 3619 de studenti din peste 40 de tari, din care 50% provenind din tari in curs de dezvoltare (America Latina, Asia Pacific -ex Japonia, Orientul Mijlociu si Africa), studiul atrage atentia asupra unor diferente crescande de mentalitate la nivel de generatii succesive,. Astfel, pe langa multe similaritudini ale modului de gandire al studentilor/viitorilor leaderi provenind din “Generatia Y” cu cel al actualilor CEO (in principal cresterea complexitatii si importanta leadershipului creator), analiza comparativa a celor doua studii captureaza o fractura generationala semnificativa atunci cand vorbim de importanta pe care noua generatie o acorda problemelor ecologice si mai ales raritatii resurselor. Aflam ca viitorii leaderi cred in proportie de 65% ca raritatea resurselor va provoca modificari in structura organizationala a companiilor, comparativ cu doar 29% din actualii CEO…
Discrepanta la acest capitol este cea mai mare in America de Nord, unde studentii cred, in proportie de 3 ori mai mare decat actualii CEO, ca raritatea resurselor va avea un impact semnificativ, in proportie de doua ori mai mare ca problemele de mediu sunt un factor extern important si, cu 54% mai mult decat actualii manageri ,ca asteptarile clientilor pentru responsabilitate sociala vor creste…
Divergentele de viziune intre generatii aduc in focus un model de crestere ce ia in considerare valentele frugalitatii, elementele sociale si importanta crescanda a consumatorului. Este vorba de modelul “More for less for more” (M4L4M), care pune accentul pe mai multa valoare adaugata la nivelul clientului, pentru un cost mai mic al produsului vandut, produs adresat unui numar mai mare de oameni,. La antipod se situeaza modelului de business reprezentativ pentru era risipei – “More for more” – care taxeaza clientului mai multi bani pentru produse ce consuma mai multe resurse. Modelul “More for More”, inca favorizat de actualii CEO, este rejectat din ce in ce mai mult de catre consumatori, care au inceput sa puna accent pe frugalitate si pe probleme de mediu, intr-un context in care resursele sunt din ce in ce mai rare si mai scumpe.
O alta strategie de crestere in contextul erei frugalitatii, foarte familiara romanilor, este cea a improvizatiei creative, rezultand intr-o solutie functionala, obtinuta cu un minim de resurse. Aceasta strategie, pe care indienii o denumesc Jugaad, nu e nimic altceva decat rezultanta acelui “low tech dar functional si usor de intretinut” vs “high tech, overkill, scump si complex” si a “cooperarii vs concurenta” despre care vorbeam in voletul anterior al trilogiei. Cei de pe blogurile Harvard Business Review privesc mai in detaliu la acest model de crestere, sintetizand aici niste elemente comune in strategiile acelor companii ce il aplica.
Revenind la partea “practica”, despre care vorbeam in voletul anterior, as pleca de la o constatare pe cat de simpla pe-atat de importanta, si anume ca mama natura a avut timp sa experimenteze vreme de miliarde de ani pentru a obtine niste sisteme extrem de eficiente la capitolul randament energetic.
Ca atare, in logica Jugaad-ului mentionat mai sus, cel mai simplu mod de a gasi solutii intr-un context de frugalitate este sa imiti strategiile si sistemele ce functioneaza si au fost testate in natura. Aceste solutii fie ca e vorba de agricultura organica, de tehnici de conservare/colectare a apei, arhitectura ecologica sau utilizarea surselor de energie reinnoibile au fost adunate, in mare parte, in conceptul de permacultura. Permacultura (”permanent culture/agriculture”), asa cum a fost ea definita de Bill Mollison si David Holmgrem, pune accentul pe strategii de dezvoltare durabila, bazate pe integrarea relatiilor dintre apa, sol, plante, animale/insecte/microorganisme, climat si asezarile umane.
Deoarece subiectul permaculturii este mult prea vast pentru a face obiectul unui singur articol, voi trece in revista doar cateva exemple, insistand in principal pe partea de agricultura, unde impactul peak-oil se va resimti cel mai dureros.
Forest Gardening
Forest gardening-ul este o modalitate de a proiecta o gradina astfel incat sa imite structura si relatiile dintre specii le pe care le putem gasi intr-o padure, cu scopul de a obtine un randament global ridicat si un ecosistem variat si rezistent, ce necesita putin efort pentru mentenanta, autointretinandu-se in cea mai mare parte. Randamentul ridicat se refera la sistem privit in ansamblu (obtii pere, nuci, kiwi, afine si plante medicinale cu o investitie mai mare la inceput si un minim de mentenanta pe parcurs) si nu la randamentul pe un anumit fruct, ca la o monocultura.
Intregul concept pune accent pe diversitate, pe legaturile dintre diversele parti componente ale sistemului (plante, insecte, pasari, animale, sol, microrganisme) si pe combinarea acestora astfel incat sa se stimuleze una pe cealalta, ducand la un rezultat mai mare decat suma partilor si la un sistem rezistent la diverse boli, daunatori sau schimbari bruste. Structura duce conceptul de plante companion, ce se sustin una pe cealalta in procesul de crestere – prin fixarea nutrientilor in sol, prin alungarea daunatorilor/atragerea de insecte benefice sau combaterea buruienilor (vezi combinatiile conoscute la noi la tara de porumb cu fasole sau three sisters la indienii americani) – la un nivel de complexitate mult mai ridicat. Forest gardeningul ia in considerare arhitectura verticala a ecosistemului (de la sol/subsol pana la varii nivele de inaltime), selectarea combinatiilor de plante astfel incat sa se minimizeze competitia intre ele si sa se maximizeze utilizarea resurselor, lantul trofic/inter-relationarea microorganismelor si ciupercilor (soil food web, un concept asupra caruia sper sa pot reveni in viitor) in sol/subsol, precum si modele de succesiune a plantelor, necesare pentru a asigura flexibilitatea si capacitatea ecosistemului de a raspunde la schimbari.
In practica, daca v-a speriat “padurea” din “forest garden”, trebuie sa stiti ca forest gardening-ul se poate face pe suprafete plecand de la 150 mp pana la aproape un hectar, in orice zona climatica (desi in climatele extreme rezultatele sunt mai greu de obtinut) inclusiv in Romania. Mai mult decat atat,”gradina din padure” poate fi proiectata ca sa aiba un randament mare sau o diversitate mare si o nevoie de intretinere mica, cu un accent mai mare pe fructe, sau pe nuci, “berries” ori plante medicinale, toti acesti parametri combinati in extrem de multe variante. Pentru cei dornici sa exploreze in detaliu recomand “Edible Forest Gardens” (nu-i ieftin) sau internetul si YouTube ( aici, aici sau orice alte exemple similare). Iar daca vreti sa treceti la practica, incepeti de pe acum, dureaza ani de zile pana cand o astfel de gradina ajunge la maturitate.
Pesticide naturale
Cand vorbim de impactul peak oil asupra agriculturii intensive nu putem uita si problema pesticidelor, si ele un produs (poluant si toxic pentru mediu) al industriei chimice, in stricta dependenta de petrol. O solutie posibila la pesticidele clasice ne sugereaza Paul Stamets, care, in cartea sa “Mycelium Running, How mushrooms can help save the world“, povesteste despre pesticidele fungale, 100% naturale si eficiente pe termen lung.
Pe scurt, manipuland culturile unei ciuperci care se gaseste in sol (Metarhizium Anisopliae) si care actioneaza ca un parazit pentru diverse insecte, omorandu-le prin sporii sai, Stamets a reusit sa obtina o tulpina care emite spori cu o intarziere de cateva saptamani, pacalind astfel mecanismele de aparare naturala care in mod normal permit furnicilor sa recunoasca astfel de paraziti. Folosindu-se de orez amestecat cu myceliumul ciupercii ca momeala, Stamets a reusit sa infesteze furnicile dulgher care atacasera structura de lemn a casei sale, astfel incat acestea au transportat myceliumul in musuroi, contaminand si distrugand intreaga populatie in cateva saptamani, atunci cand sporii ciupercii au aparut. Mai multe detalii tehnice aici iar pe TED puteti urmari un documentar foarte interesant despre aceasta speta, dar si despre cum ciupercile pot reface solul contaminat, ajuta la reimpadurire, au puternice proprietati antibiotice si antivirale (inclusiv impotriva gripei – chiar si tulpinei H5N1 – si variolei) putand chiar neutraliza neurotoxinele continute in armele chimice.
Constructii eficiente energetic la costuri mici
In contextul cresterii costurilor energetice auzim din ce in ce mai des despre acele case pasive, cladiri ce sunt construite pentru a utiliza in mod optim si natural energia soarelui, captand-o, distribuind-o in interior si conservand-o astfel incat sa necesite cat mai putina incalzire din surse fosile pe vreme de iarna ,dar mentinand o temperatura agreeabila vara. Principiile din spatele unor astfel de constructii sunt putin mai complexe si nu voi intra in detalii aici, decat ca sa atrag atentia asupra unei aplicatii in domeniul serelor pasive, venind din China.
Constructia este extrem de simpla fiind compusa dintr-un zid gros cu un acoperis partial, pe partea de nord, si o structura de bare metalice arcuite orientata spre sud, lungi de vreo zece metri, acoperite cu o foaie de polietilena transparenta si cu o patura termoizolatoare pe deasupra pe vreme de noapte. Zidul de pe nord are rolul de absorbant al energiei solare pe timp de zi si de difuzor al acesteia pe timp de noapte, patura termoizolatoare limitand pierderile de caldura. Aceste structuri sunt pe cat de simple pe-atat de eficiente, permitand o diferenta de temperatura de 30° intre exteriorul si interiorul serei pe timp de iarna friguroasa (temperaturi de la -20° la -30°), fara nici o sursa de incalzire! Agricultorii din Popesti Leordeni care mai au sobe prin solarii pot gasi detalii aici sau aici…
Tehnologii low cost pentru energie reinnoibila
In ciuda faptului ca majoritatea solutiilor existente din domeniul fotovoltaicelor sau a eolienelor au un randament destul de scazut si o fiabilitate inca slaba (au spus-o altii mai bine aici, aici si aici), exista si initiative care pun accentul pe solutii inovative si low cost pentru producerea energiei reinnoibile. O abordare interesanta, ce ramane inca a fi dovedita in totalitate, o reprezinta tehnologia panoului eolian bazat pe vibratiile provocate de vant (”flutter effect“). Cei de la Humdinger Wind prevad lansarea pe piata a unor panouri modulare, de la dimensiunea unor micro celule pana la module unitare ce se pot combina in panouri de 1m/1m. Conform declaratiilor companiei, aceste solutii ar fi de pana la 10 ori mai eficiente decat produsele actuale, generand energie incepand cu viteze ale vantului de 3.5m/s. Toate acestea la costuri mici (targetul fiind de 1$/W), un panou eolian ce genereaza 7kwh/luna (la viteze ale vantului de 6m/s…) costand in jur de 100$. Asteptam cu nerabdare lansarea lor in productia de serie si testarea intensiva in practica…
In incheiere, ca si in cazul voletului anterior, vroiam sa spun ca aceasta lista de exemple nu se doreste nici pe departe a fi exhaustiva si nici nu are pretentia de a fi ordonata in ordinea importantei , putand fi completata cu multe astfel de cazuri. Menirea ei este mai degraba sa arate ca inventivitatea umana lucreaza cu spor atunci cand este stimulata si ca, poate cu putin noroc, e in stare sa ne puna la dispozitie uneltele adaptate unei ere a frugalitatii, astfel incat dupa noapte sa urmeze o alta zi…
Cat de competitivi suntem: ca persoane, ca angajati sau intreprinzatori si ca societate?
Traim intr-o lume ce are din ce in ce mai putine bariere. Facem parte din UE si traim intr-o lume globalizata. Lumea nu mai este bipolara, nu mai este unipolara, ci multipolara. Brazilia, China, India si alte tari in curs de dezvoltare cresc cu 5-10% pe an, in conditiile in care in Romania avem contractie economica.
China este laudata. Chiar si politicieni populisti de la noi dau China drept exemplu, unii sugerand chiar sa ne imprumutam de la chinezi.
Sunt diferente enorme intre Romania si China.
In China, pensia medie este de 18 dolari pe luna, adica 10% din pensia medie din Romania. Drepturile omului (cum ar fi dreptul la libera circulatie sau dreptul proprietatii) sunt mai restranse decat in Romania. Etica muncii este si ea diferita.
Mai aproape de noi, Bulgaria are impozitele mai atractive: 20% TVA si 10% cota unica. Dar si pensiile sunt mai mici.
Renault are o dilema: sa investeasca in Romania sau in Maroc? Evident, grevele de la noi nu cred ca fac o favoare fabricii din Mioveni.
In ultimii ani au fost adaugate zile libere in calendarul de sarbatori legale in Romania, cu impact negativ asupra productivitatii muncii. De asemenea, codul Muncii nu a fost schimbat, desi se tot vorbeste de modificarea lui in sensul introducerii unei flexibilitati mai mari.
Azi, statul introduce masuri fiscale, parafiscale si legislative care fac din competitivitate un vis din ce in ce mai indepartat, de exemplu: piedici la infiintarea unei firme.
La nivel individual, multi angajati comenteaza pe la colturile din pauza de tigara despre cutarica ce a fost promovat pe motive de pupat seful; mai ales cand cutarica nu ia pauze de tigara si isi termina tot timpul treaba foarte bine si la timp.
Multi angajati isi schimbau serviciul din 6 in 6 luni pentru un 10% la salariu si apoi se intreaba azi de ce au ramas fara loc de munca la fel de bine platit.
Multi angajati vad serviciul doar ca pe un loc unde altcineva este dator sa-i plateasca bine, ca altcineva sa se ocupe de bunastarea lor individuala (liber vineri dupa 13.00, masina si loc de parcare) si se plang de proprietari ca vor profit. Ei refuza sa inteleaga ca intereseul proprietarilor (uneori fonduri de pensii) este sa maximizeze valoarea investitiei si ca, daca firma nu face profit, proprietarul este mai castigat daca isi pune banii la banca si inchide portile firmei.
Ca manageri trebuie sa stim sa folosim corect resursele: fie ca e vorba de buget, fie ca e vorba de subalterni: este si vina managerului ca a creat conditii ca subalternii lui sa comenteze pe la colturi despre cutarica ce a fost promovat…
La nivel de proprietar: in conditiile de criza, firmele mici si mijlocii cu asociat unic sau cu un numar redus de proprietari s-au adaptat mai repede decat firmele mari la taierea de costuri. Insa firmele mici au probleme de finantare si de dezvoltare: nu au buzunare prea adanci si nici expertiza dezvoltata de catre intreprinderile mai mari / multinationale. Iar aici un mediu de afaceri – din care si micii intreprinzatori fac parte – mai transparent si cu acces mai rapid la finantari ar putea ajuta.
In loc de concluzie
La nivel individual putem face mai mult: putem munci mai eficient, mai inteligent si sa avem asteptari realiste. Sa ne gandim tot timpul care sunt competitorii nostri: colegi de birou, colegi din alte firme (care ne-ar putea lua locul maine) dar si care sunt competitorii firmei la care lucram: ce fac ei, de ce au o marja de profit mai ridicata?
Ca mici intreprinzatori avem nevoie de un mediu de afaceri mai transparent.
Ca manageri sa ne intrebam daca folosim corect resursele, atat materiale cat, mai ales, umane.
Ca societate avem nevoie de mai multe: de mediul de afaceri transparent dorit de firme, de fiscalitate competitiva, de infrastructura (sosele, aeroporturi, cai ferate, internet) care sa creeze societatii un avantaj competitiv, de un sistem de educatie ce pregateste oameni mai pregatiti decat in alte parti. Statul trebuie sa-si deschida firmele si institutiile catre competitie: cei care lucreaza la stat sa poata avea calitatile necesare pentru un transfer fara probleme in firmele private. Trebuie sa ne intrebam si ce fel de societate ne dorim si daca vom fi in stare sa ne platim datoriile pentru pensii. Trebuie sa ne intrebam si cum ne exercitam calitatea de proprietar al bunului public.
Un lucru imi este insa clar: in secolul 21, al globalizarii, presiunile de competitivitate vor fi din ce in ce mai acute. Trebuie sa ne dam seama de asta pana cand nu e prea tarziu.
Intrebarea este extrem de grea pentru ca raspunsul ar incapea in mai multe carti ce ar umple o intreaga biblioteca.
Pentru a putea raspunde trebuie sa ne gandim ce anume vrem ca model de societate si cum interesele societatii se suprapun pe interesele individuale. In plus, care ar fi exercitiul social de care avem nevoie?
Societatea ideala pe care cred ca ne-o dorim cu totii este una care nu numai ca isi propune, dar si asigura bunastarea tuturor. Ceea ce fiecare individ isi doreste este bunastarea individuala. Logic, interesele societatii si ale individului ar trebui deci sa se suprapuna.
Fiecare cetatean isi defineste propriul ideal de bunastare individuala, de confort. Unii isi definesc bunastarea prin numarul de case pe care le detin, prin numarul de masini si prin intinderea proprietatilor. Altii insa isi definesc bunastarea prin timpul pe care il au la dispozitie sa pentru drumetii, pentru lectura, pentru distractie sau prin timpul si resursele pe care le aloca pentru ajutorarea altora.
Problemele apar atunci cand suma definitiilor de bunastare a celor 22 de milioane de romani este mai mare decat resursele aflate la dispozitie. Resursele sunt limitate. Si atunci apar conflicte: unii incep sa fure de la altii sau, mai rau, sa dea in cap vecinului. De aceea avem nevoie de un arbitru si, pentru ca suntem oameni, am inventat societatea. Societatea este arbitrul in alocarea resurselor.
Iar orice societate care se considera dezvoltata trebuie sa aiba reguli de functionare. In trecut era un rege / voievod / dictator, etc. care taia si spanzura. Un astfel de model de societate este riscant. Din cauza asta un sistem de guvernare prin care vocea fiecarui individ este exprimata iar actele de guvernare reprezinta vointa majoritatii este de preferat. Societatea are reguli si tot socitatea – prin institutiile sale – se asigura ca regulile pot fi si sunt urmate de catre toti cetatenii. Iar asta inseamna, inevitabil, o alocare echitabila a resuselor.
Stiu ca multi se simt dezamagiti de democratia din Romania, stiu ca multi au avut mari asteptari in 1990, in 1996 sau in 2004 doar pentur ca aceste sperante sa fie risipite.
Raspunsul exercitiului social nu poate fi decat implicarea individuala. Rolul societatii este acela de a fi arbitru, de a asigura bunastarea tuturor. Toti, intr-o democratie, trebuie sa intelegem ca bunastarea individuala este legata de bunastarea tuturor. Iar asta inseamna educatie, educatie, educatie. Nu numai educatia ce are loc la scoala azi, dar si educatie politica, economica, sociala, medicala, ecologica, etc. Educatia nu este exclusiv formala (prin Ministerul Educatiei – care ar putea face mult mai mult), ci si prin alte institutii: presa, biserica, ONG-uri, bloguri individuale, discutii cu vecinii.
Repet, intr-o democratie, bunastarea individuala este legata de bunastarea tuturor. Educatia asigura alocarea mai eficienta a resurselor, fie ele materiale sau umane. Cum resursele materiale sunt limitate, o crestere a bunastarii este legata direct proportional de o crestere a nivelului educatiei. De exemplu, un sistem medical mai eficient se poate obtine si cu mai putin pacienti pentru ca cetatenii au educatia necesara sa aiba grija mai mult de sanatatea lor: printr-o alimentatie mai sanatoasa, prin evitarea oricarui exces sau prin mai mult sport.
Desigur, educatia nu este un proces ce va dura 2 satpamani, ci probabil decenii. Nu trebuie sa asteptam rezultate imediate, trebuie sa le cerem, asta da, este normal sa cerem rezultate imediate, dar, realist va dura ceva…
Astazi vor avea loc nominalizarile pentru conducerea TVR.
Sunt curios cate dintre nominalizari, dar mai ales cei ce vor fi votati, vor fi pe criterii politice si cate pe criterii de competenta.
PDL incepe prost.
Curtea Constitutionala nu este de acord cu scaderea pensiilor. Conteaza mai putin daca are sau nu dreptate, deciziile Curtii se executa.
Tot in constitutie scrie ca Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare..
Cum avem deficit bugetar de 7-8% din PIB in urma ultimelor masuri (mai putin reducerea pensiilor), aceasta gaura trebuie acoperita.
Principiul numarul 1 ce nu trebuie uitat este destul de clar: motorul cresterii economice vine din sectorul privat, sectorul public fiind prea corupt pentru a deveni eficient in urmatorii 5 – 10 ani.
Asadar, motorul cresterii economice trebuie turat: trebuie sa scada impozitele pe munca si pe profit. Aceste scaderi pot fi compensate prin cresterea TVA pana la 25% (limita maxima a UE) astfel incat totalitatea banilor pentru consum sa nu scada. In acest fel producatorii romani vor avea un avantaj competitiv si se vor dezvolta in dauna importurilor. Astfel, balanta comerciala se va echilbra, cu impact asupra cursului de schimb. Intarirea cursului de schimb va duce la compensa cresterea inflatiei datorata de cresterea TVA. O crestere a TVA taie practic din veniturile celor nefiscalizati si compenseaza anularea scaderii cu 15% a pensiilor.
Alte posibile masuri:
- eliminarea / reducerea subventiilor: de exemplu pentru transportul in comun
- cresterea varstei de pensionare
- banii economisiti prin cresterea varstei de pensionare pot fi folositi de contribuabili pentru pensii private, astfel incat daca cineva vrea sa iasa la pensie la 55 de ani, sa contribuie din propriul buzunar pentru asta
- privatizarea — mai multe detalii aici. Privatizarea – corelata cu reducerea impozitelor pe munca si activitati economice – va aduce investitii, economia va fi relansata.
- controlarea celor 920.000 de pensionari de invaliditate. Probabil doar 200.000 sunt intr-adevar invalizi si poate ar merita mai multi bani decat primesc acum, insa nu pot pentru ca 720.000 dau spaga la medici si alte autoritati pentru a capata aceste beneficii. Hotii trebuiesc pedepsiti si banii recuperati
- reducerea fondului de salarii pentru bugetari nu cu 25%, ci cu 30%.
Acestea ar fi niste masuri ce pot fi luate in 2-3 saptamani.
Principiul numarul 2 este buna guvernare: eliminitati statul clientelar! Statul clientelar se pooate reduce prin privatizari si prin reducerea fondului de salarii de la stat. Insa nu va fi suficient. E nevoie de vointa politica, iar vointa politica nu poate veni decat daca alegatorii isi doresc asta.
In judetul Bacau, sunt doua comune situate la 5 km una de alta. Une din ele are 3500 de locuitori si 17 angajati la Primarie/Consiliu Local. Alta are 1500 de locuitori si 35 de angajati la Primarie/Consiliu Local.
Administratiile locale au ajuns niste mici feude, in care alesii locali (in special primarii) taie si spanzura, fara a da socoteala pentru cheltuirea banului public.
Dincolo de moralitatea oamenilor politici de la nivel local (sau de lipsa ei), trebuie ca si comunitatea sa isi asume partea ei de responsabilitate, cel putin pentru faptul de a alege prost sau in schimbul unui pumn de arginti.
O lege a falimentului sau insolventei administratiilor locale (scurta, clara, cu proceduri rapide si eficiente) ar fi un bun inceput. Pragmatic vorbind, daca ai votat pentru un kg de zahar, e pe deplin moral sa te trezesti in mijlocul gunoaielor. Sau fara apa la robinet.
Pana sa ajungi la Boc, ma gandesc ca e mai simplu sa tragi de maneca un primar intr-o localitate mai mica. Sau nu?
Centrul Cultural Roman de la Londra in colaborare cu Fundatia Ratiu gazduiesc o prezentare a Ioanei Voicu-Arnautoiu despre tatal ei, partizanul anticomunist Toma Arnautoiu. Toma Arnautoiu, impreuna cu alti 15 barbati si femei din zona Nucsoara (Muscel) a luptat din munti timp de 10 ani impotriva regimului comunist. Din 1949 si pana in 1958 cand a fost prins de securitate. Ceilalti membri ai grupului au avut o soarta similara tragica. Au suferit si rudele si satenii din Nucsoara care au fost interogati, arestati sau condamnati de catre regimul comunist roman.
Este o poveste emotionanta: dupa pierderea parintilor (tatal executat de autoritatile statului comunist roman, mama – si ea membra a grupului de partizani – a murit in inchisoare), la varsta de nici patru ani a fost dusa de politie la casa de copii. Ioana Voicu-Arnautoiu a aflat doar in 1990, la varsta de 34 de ani cine au fost parintii ei. A colectat poze, documente din arhivele securitatii si a publicat o carte.
Cam asta a adus perioada de 45 de ani de comunism: destine distruse, elita romaneasca decapitata, valorile falsificate. Elita a fost inlocuita de o nomenclatura lipsita de educatie si fara valori care ne-a tinut intr-o inchisoare timp de 45 de ani si nici nu ne-a lasat liberi dupa 1990 (evenimentele din 13-15 iunie 1990 sunt poate cea mai buna dovada). Nomenclatura a avut o capacitate de regenerare incredibila, s-a transformat in clasa politica actuala si are forta: nu numai politica, dar si economica, in justitie sau in mass-media.
Vor trece ani buni pana cand societatea isi va recapata valorile, ranile au fost mult prea mari, mult prea adanci. Este nevoie de rabdare si de spiritul lui Toma Arnautoiu in fiecare dintre noi.
Posta Romana iar se restructureaza.
Vom prezenta un plan de reorganizare şi o vom împărţi pe unităţi operaţionale, să vedem care are profit şi care nu, (…) acum se face o analiză în ceea ce priveşte reorganizarea Poştei Române.
Asa a declarat Gabriel Sandu, Ministrul Comunicatiilor.
Restructurarea Postei a inceput in 1991 si am facut aici o cronologie a procesului de reorganizare, consultanta, intentii de privatizare, iar restructurare, informatizare, iar reorganizare, inca o analiza, iar un consultant strain, s.a.m.d. Sunt 20 de ani de cand diferiti ministri mimeaza competenta manageriala in ce priveste Posta Romana, un monopol de stat care produce pierderi.
Posta, cu cei 35.000 de angajati (si potential mai multi votanti), este un subiect important in campaniile electorale. In plus, este un loc prielnic pentru relatii clientelare si de coruptie. Pentru mine, ca manager in domeniul privat, este frustrant sa vad restructurarea aceasta eterna. De fapt, restructurarea este mimata, obiectivul fiind mentinerea relatiilor clientelare, a coruptiei si a dirijarii multor voturi.
Vreti sa va credem, dupa 20 de ani de esecuri, ca vreti sa restructurati Posta? Privatizati-o! Si nu ne mai mintiti ca singura metoda de a privatiza Posta este ca Sorin Ovidiu Vintu sa o cumpere pentru ca si-o doreste. Se poate privatiza prin mult mai multe metode, transparente, se poate incepe cu privatizarea partiala (20-30%) din actiuni pe Bursa, se pot pune conditii ca niciun actionar sa detina mai mult de 10% daca ne e teama de nu stiu ce intentii malefice.
Bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale ale Romaniei sunt intr-un deficit cronic. Mai devreme sau mai tarziu, mai rapid sau mai lent, deficitul va trebui eliminat sau redus la niveluri finantabile. Care sunt alternativele?
1. Cresterea economica
O crestere economica suficient de rapida, care sa duca la cresterea PIB-ului si implicit al incasarilor la bugete, ar putea face ca raportul dintre venituri si cheltuieli sa se echilibreze. Dar – nota bene! – doar daca cheltuielile nu vor intra din nou pe o panta de crestere accentuata ca in 2007-2008.
Personal, ma indoiesc ca vom avea o crestere economica suficient de viguroasa, in urmatorii 8-10 ani, pentru a absorbi deficitele.
2. Cresterea taxelor
Este a doua posibilitate. Trecand peste intrebarea ideologica “ce fel de tara vrem sa avem” (asta e o discutie separata si mult mai interesanta – poate cu alta ocazie), ramane intrebarea cat poate fi cresterea de x% a taxelor care sa ne aduca o crestere de x% (minus o marja rezonabila) a veniturilor la bugete.
O crestere usoara a taxelor poate aduce mai multi bani la bugete. Dar cred ca e iluzoriu sa speram ca va fi singura solutie, pentru ca (1) deficitele sunt prea mari si (2) concurenta fiscala a statelor din zona Romaniei este destul de puternica.
3. Reducerea cheltuielilor
Mai trebuie sa asteptam doar o saptamana pentru a stii daca e o varianta aplicabila (pentru salarii si pensii). O alta modalitate de reducere a cheltuielilor este in zona cheltuielilor materiale – intrebarea cheie este daca exista vointa politica pentru asa ceva.
4. Inflatie
Daca masurile de reducere a cheltuielilor bugetare vor esua, singura solutie pentru reducerea deficitului va fi prin inflatie. Este solutia ce mai simpla, care nu are nevoie nici de acordul opozitiei, nici a sindicatelor. Si nici macar a majoritatii parlamentare. Asta inseamna – probabil – intre 5 si 10 ani de inflatie de circa 20%, posibil cu puseuri spre 50%.
Personal, sunt adeptul variantei 3 (reduceri de salarii si pensii pe termen scurt, reducere de personal, verificarea pensionarilor pe caz de boala, reducerea cheltuielor materiale la bugete prin reducerea preturilor de achizitie – lista e lunga si nu e aici momentul detalierii).
Pe de alta parte, cred ca varianta cea mai probabila este 4. Chiar daca asta ne va arunca cu 10 ani in urma, cand ne chinuiam sa aducem inflatia sub 10%. Clasa politica nu a demonstrat ca ar avea vointa de a lua taurul de coarne.
Voi ce credeti ca va fi?
